Navigáció: Kezdőlap / Egyéb / Erdély – egy erdélyi román szemével

Erdély – egy erdélyi román szemével

Rendhagyó, hogy egy erdélyi magyar blogba egy román nyelvű szöveg jelenjen meg, de úgy érzem, ezt majdnem minden erdélyi magyarnak olvasnia kell. Hála Istennek, még léteznek normálisan gondolkodó emberek is.

Transilvania

S-a dovedit pentru a nu ştiu câta oară că Transilvania e altă “ţară”, una care şi-a păstrat verticalitatea de-a lungul anilor, care nu marşează la manevrele şi manipulările mocirloase ale politicii dâmboviţene. Ca orice ardelean molcom, nici măcar nu voi face vorbire despre ele, nu eu doresc să mai alimentez ura oarbă care a fărâmiţat ţara cu ocazia referendumului, transformând-o într-un loc în care nu te mai simţi acasă. Îi înţeleg pe cei care au votat pentru “schimbare” şi pe cei ce n-au votat de loc, printre care mă număr şi eu. Sincer, aş fi votat şi eu pentru schimbare, dar mi-a fost întemeiată teamă că n-are cine-o face şi chiar nu are.

Revin la Transilvania: şi nouă ne-ar conveni să ne meargă mai bine, dar noi contăm pentru Bucureşti doar ca plătitori de taxe şi votanţi, iar în rest n-avem decât să ne descurcăm singuri. Încă ne descurcăm. Ideal ar fi să uite de noi de tot sau să ne vândă cuiva, să ne piardă la poker, ori să ne lase să ne administrăm singuri. Atunci cu siguranţă ne-ar fi mai bine. De fapt, la Marea Unire, vorba era că vom avea independenţă administrativă, dar vorbele s-au uitat şi, în loc să ne unim cu ţara, am fost anexaţi, iar de atunci încoace lucrurile merg cam de-a-ndoaselea şi stăm mereu cu mâna întinsă la mila guvernelor de la Bucureşti.

Convingerea mea e că nici regăţenii, nici moldovenii nu ne iubesc şi nu ne-au considerat niciodată de-ai lor. Pentru ei suntem nişte fiinţe ciudate care îşi văd de treabă, muncesc, gândesc prea încet şi niciodată pe gustul lor. Dacă apuci să stai la un pahar de vorbă cu un “mitic” (să-mi fie iertat, dar unul de ai lor, Caragiale, i-a botezat aşa), primul lui gând, mărturisit de altfel după două, trei păhărele, e că ai fi ungur, iar dacă nu eşti, nu uită să îţi spună cum că el şi strămoşii lui te-au eliberat, dar scapă din vedere faptul că, după mult lăudata “întoarcere a armelor”, erau împinși de la spate de ruşi … Mulţam de aşa eliberare. Adevărul e că nici în război n-am ştiut să pierdem cu demnitate, fapt pentru care ne-am atras atât dispreţul vechilor cât şi al noilor aliaţi, ruşii, care ne-au folosit drept carne de tun şi apoi ne-au tratat ca pe nişte gunoaie. Noi n-am fost eliberaţi, am fost rusificaţi, bolşevizaţi şi nu datorăm nimănui recunoştinţă.

Amuzant e că, în nici o conversaţie, un sudist nu uită să te întrebe cum te descurci cu ungurii şi e de-a dreptul intrigat şi suspicios când îi răspunzi că n-ai nici o problemă. Cum adică n-ai probleme când el ar avea… el are mereu probleme, îl supără orice, că vecinul lui are găini mai multe, că coşul celuilalt prea cântă cu noaptea în cap, sau că altul are albine care intră în curtea lui… E mereu nemulţumit şi are de dat pe cineva în judecată, căci, dacă altuia îi merge mai bine, nu încearcă să muncească şi el ci mai degrabă să distrugă ce a făcut celălalt… Bine, să nu duc discuţia în derizoriu, există între noi o mare barieră culturală, noi avem ştiinţa şi cultura convieţuirii, a respectului pentru aproapele nostru, indiferent de naţia lui, şi pretindem acelaşi respect. Aşa trăim de sute de ani şi n-avem a ne plânge.

De aceea zic: ce-ar fi domnilor guvernatori să mai organizaţi un referendum, tot pe banii noştri, pe tema “Vreţi o Transilvanie cu independenţă administrativă?” Veţi fi surprinşi. Vrem! Noi ne-am săturat să sponsorizăm incompetenţa şi scandalurile de pe Dâmboviţa… Vorbesc de toate partidele politice, nu doar de unul.

Apropo de convieţuire, un amănunt oarecum ciudat pentru neavizaţi: mi-am cumpărat de vreun an un petic de pământ într-un sat cu populaţie predominat maghiară (peste 95%) şi m-am apucat de grădinărit. Oamenii mă salută, îmi doresc spor la lucru ori de câte ori trec pe lângă grădină, m-au ajutat cu una cu alta şi cu sfaturi gospodăreşti, s-au minunat cât de frumoşi sunt ardeii, roşiile şi vinetele mele şi nu mi-a călcat nimeni în picioare grădina peste noapte pentru că nu sunt ungur… Ştiţi cine nu mi-a dat vreodată bineţe ? Un român, unul care stă cu două case mai jos şi al cărui nume se termină în -escu. Oare de ce, o fi timid ?

Acu, cei care vor să mă înjure, sunt liberi dacă la atâta îi duce mintea. Cei care vor să mă combată, de asemenea. Le doresc tuturor numai bine, eu rămân cu ale mele; sunt sătul de politică, de certuri, de ciutaci şi de ciuvici. Reconcilierea e singura noastră şansă. Nu trebuie musai să ne iubim, e suficient să ne înţelegem.

Forrás : Mircea Teorean

A szerző szászrégen.ro

Egy akinek nem tetszik a jelenlegi helyzet.

Hozzászólások lezárva

Az oldal tetejére